Premierul merge vineri în R. Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și Dorin Recean

Sursa foto: pinterest

Premierul Marcel Ciolacu va efectua, vineri, o vizită oficială în Republica Moldova, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu omologul său, Dorin Recean, şi, de asemenea, se va întâlni cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cu preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu.

Şeful Executivului va fi însoţit de vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

„Merg la Chişinău pentru a reconfirma sprijinul solid şi fără echivoc al României pentru Republica Moldova, pe toate palierele. Rămâneam vocea fermă ce susţine integrarea europeană a Republicii Moldova, continuăm implementarea Acordului de 100 de milioane de euro, care generează proiecte de impact, şi vom accelera interconectarea noastră în domenii vitale ca energia, infrastructura şi transporturile. Toate aceste eforturi sunt în beneficiul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Reconfirmarea opţiunii europene de către cetăţeni, la alegerile din 20 octombrie, este însă crucială pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova, singura cale spre dezvoltare şi o viaţă mai bună”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat al Guvernului.

Agenda vizitei oficiale va include întrevederea prim-ministrului României cu omologul său, Dorin Recean, la finalul căreia cei doi premieri vor susţine declaraţii comune de presă şi vor participa la ceremonia de predare a microbuzelor şcolare donate Republicii Moldova de către statul român.

De asemenea, şeful Executivului va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Aflat la Chişinău, prim-ministrul României va merge în vizită la Mitropolia Basarabiei, unde va avea o întrevedere cu Mitropolitul Petru al Basarabiei, notează agerpres.ro.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: