Premierul Ilie Bolojan vrea desființarea claselor de învățământ simultan

Sursa foto: Ilie Bolojan

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la Antena 3 CNN, că, trebuie luate măsuri pentru a elimina învățământul simultan. „Decât să ducem profesorii într-un sat din România, unde oricum e greu să faci școală, mai bine luăm copiii din satul acela și ducem la cea mai bună școală din cea mai apropiată comună”, a explicat acesta.

„Ceea ce trebuie avut grijă la țară este, într-adevăr, să luăm măsuri în așa fel încât clasele care sunt simultane să nu mai existe, dar nici să nu avem clase simultane în care numărul de de elevi într-o clasă – 1, 2, 3, 5, 7 elevi – este mai mic decât numărul de profesori care predau la clasa respectivă. Decât să ducem profesorii într-un sat din România, unde oricum e greu să faci școală, mai bine luăm copiii din satul acela și ducem la cea mai bună școală din cea mai apropiată comună”, a afirmat premierul.

În ceea ce privește comasarea școlilor, în special a celor din mediul rural, Ilie Bolojan a spus că legislația permite ca, în unele cazuri, unitățile de învățământ să își păstreze personalitatea juridică independentă.

„Această comasare, adică creșterea numărului de elevi pe care îl are o școală, va duce, într-adevăr, la comasări, dar, în aplicarea acestei legislații, există flexibilitatea ca, de la caz la caz, să se ia anumite măsuri în așa fel încât fiecare unitate administrativă pe teritoriul căruia există o școală care funcționează independent să aibă personalitatea juridică independentă, dacă este cazul”.

Comasările de școli nu vor afecta procesul de învățământ, susține Ilie Bolojan. Acesta a dat exemplul fuzionării școlilor din Oradea în timpul mandatului său de primar.

„Dar aceste lucruri nu afectează procesul de învățământ. Trebuie să discutăm deschis. Am fost primar în Oradea, am avut peste 70 de unități școlare. Le-am fuzionat, au rămas mai puține, undeva la aproape 50, și nu s-a întâmplat nimic. Pentru că atunci când am făcut acest lucru finanțarea urmărea elevul și cu cât aveai mai mulți elevi la o școală, cu atâta primeai mai mulți bani. Și s-a văzut că procesul de învățământ n-a fost afectat”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: