Premierul, întrebat când va avea loc rectificarea bugetară

Bani
Sursa foto: Inquam Photos /Octav Ganea

remierul Marcel Ciolacu a vorbit, vineri seară, la Râmnicu Vâlcea, despre data la care va avea loc prima rectificare bugetară din acest an,

precizând că, în momentul în care va intra în vigoare legea pe care şi-a asumat-o în Parlament va fi creat cadrul legal.

Marcel Ciolacu a precizat că prioritatea sa este absorbţia fondurilor europene, pe care o doreşte cât mai mare.

 

 

Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, despre data la care va avea loc rectificarea bugetară şi a afirmat:

”Vom face un fond pentru cofinanţare. În momentul în care va trece legea pe care mi-am asumat-o în Parlamentul României, se va crea cadrul legal. Când vom avea cadrul legal, deja s-au dat mai multe hotărâri de guvern ca să fie funcţional acel cadru legal şi sunt ferm convins…Prioritatea numărul unu este exerciţiul bugetar 2016 – 2020, astfel încât să ne apropiem la o absorbţie cât mai mare”.

 

 

Premierul s-a referit la faptul că, la 31 decembrie, se încheie actualul exerciţiu financiar.

”Îmi doresc o absorbţie peste 95 la sută, să fie cât mai aproape de sută la sută şi suntem în discuţii cu Comisia astfel încât anumite plăţi să putem face şi pe alte paliere (…) Oricum, există o subcontracrare de aproape 50 la sută care sunt proiecte şi fazate care instră pe exerciţiul actual. E o discuţie, dar prioritatea mea ca prim-ministru şi a Guvernului României şi a ministrului de Finanţe este de a nu pierde bani europeni”, a mai declarat premierul.

 

Acesta a precizat că primele sume au fost deja cerute de către miniştri.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: