‘Profesorii din România vor fi evaluați anual de pe o platformă online, iar această evaluare va avea impact asupra salariului, a anunțat, astăzi, premierul Marcel Ciolacu.
”Profesorii din România vor fi evaluați anual de pe o platformă online, cu analize ale performanței elevilor și feedback de la colegi și directori ai școlii, toate gestionate digital. Iar aceste evaluări vor influența direct salariul dascălilor. Scopul este ca plata profesorilor să fie corelată cu performanța actului de educație, o așteptare unanimă la nivelul societății. Este un exemplu din zecile de progrese concrete acumulate în ultimul an și jumătate, parcurs în care am reușit să obținem 12 avize formale din partea Comitetelor OCDE care ne evaluează, aproape jumătate din totalul necesar’, a declarat Ciolacu, potrivit Agerpres.
Premierul a precizat că măsura respectivă urmează să se aplice în domeniul educației, la recomandarea OCDE.
Pe 23 decembrie 2024, Marcel Ciolacu a declarat, în discursul de la învestirea Guvernului, că îi va cere lui Daniel David, noul ministru al Educației, criterii clare de performanță pentru profesori.
„Vom reduce masiv impozitele pentru tinerii angajaţi. Dar şi aici voi continua să îi cer şi noului ministru al Educaţiei introducerea unor criterii clare de performanţă pentru profesori. Alocarea bugetară în învăţământ trebuie să se facă în funcţie de performanţa şcolară”, a afirmat Ciolacu, în discursul respectiv.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News