Evoluţia în relaţiile diplomatice bilaterale, activitatea umanitară susţinută desfăşurată de Ordinul Suveran de Malta (OSM) în România, situaţia populaţiei afectate de conflicte în Ucraina şi Fâşia Gaza şi soluţiile de pace în aceste regiuni au fost principalele teme abordate în cadrul întâlnirii dintre premierul României, Marcel Ciolacu, şi Marele Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo, primul eveniment de pe agenda vizitei pe care premierul României o efectuează la Roma, anunţă Executivul.
Potrivit Executivului, premierul Marcel Ciolacu a salutat relaţiile diplomatice de aproape un secol pe care ţara noastră le are cu Ordinul Suveran de Malta şi a subliniat ataşamentul comun pentru aceleaşi principii şi valori în sferă umanitară şi în susţinerea păcii.
De asemenea, şi-a exprimat aprecierea pentru activitatea umanitară susţinută de care Ordinul o desfăşoară în România, prin asistenţă oferită mai multor categorii vulnerabile – bătrâni, bolnavi, copii cu dizabilităţi, familii nevoiaşe – dar şi prin expertiza în gestionarea unor situaţii de urgenţă precum inundaţii şi înzăpeziri, Serviciul de Ajutor Maltez din România (SAMR) fiind recunoscut ca partener de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din ţara noastră.
”Exemplară a fost şi mobilizarea Ordinului în România pe perioada pandemiei de COVID-19 şi aş dori să mulţumesc ambasadorului Musneci şi echipei sale pentru nenumăratele gesturi de solidaritate în sprijinul celor vulnerabili, precum şi al personalului medical din ţara noastră”, a adăugat şeful Executivului de la Bucureşti.
Guvernul arată că premierul român a menţionat şi implicarea voluntarilor Ordinului în sprijinirea refugiaţilor ucraineni, prin asistenţă oferită autorităţilor române la punctele de trecere ale frontierei şi prin alte acţiuni.
”Este nevoie de sprijin susţinut şi predictibil, pe toate palierele, pentru Ucraina, victimă a unei agresiuni ruse contrare dreptului internaţional şi dreptului umanitar. Contăm în continuare pe vocea Ordinul Suveran de Malta în forurile multilaterale, pentru a opri agresiunea rusă şi a sprijini Ucraina. Facem un apel către OSM ca vocea sa să fie, în continuare, în favoarea respectării dreptului internaţional şi a protejării populaţiei civile.”, a subliniat, în context, Marcel Ciolacu.
Şeful Executivului a ţinut să evidenţieze în mod special deschiderea României spre realizarea de schimburi de experienţă în domeniul asistenţei umanitare cu OSM, domeniu de excelenţă al Ordinului Suveran de Malta, în contextul în care ţara noastră se află în proces de eficientizare a politicii de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, şi a adresat Marelui Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo, invitaţia de a vizita România.
Din delegaţia română condusă de premierul Ciolacu au mai făcut parte vicepremierul Marian Neacşu şi ministrul de externe, Luminiţa Odobescu.
La rândul său, Riccardo Paternò di Montecupo, Marele Cancelar al Ordinului Suveran Militar de Malta, a fost însoţit de Giampaolo Cantini, Secretar General pentru afaceri externe, şi de Roberto Musneci, Ambasadorul OSM în România.
Relaţiile diplomatice între România şi Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Suveran de Malta/OSM) au fost stabilite, la nivel de legaţie, în decembrie 1932, iar în ianuarie 1933 primul reprezentant diplomatic al Ordinului în România, contele Géraud Michel de Pierredon, îşi prezenta scrisorile de acreditare în această calitate.
Aceste relaţii au încetat în 1948, fără să fie denunţate de vreuna din părţi, şi au fost reluate în primăvara anului 1991.
Serviciul de Ajutor Maltez din România gestionează în prezent 17 centre, cu peste 1200 de voluntari, susţinând programe de asistenţă medicală, de intervenţie umanitară de urgenţă în cazul catastrofelor naturale, programe dedicate persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor în vârstă, copiilor şi celor lipsite de mijloace de subzistenţă (centre sociale, cantine, aziluri de noapte şi pentru iarnă etc.), precum şi persoanelor aparţinând minorităţii rome.
SAMR a avut intervenţii provocate rapide şi specializate în contextul valurilor de inundaţii care au afectat infrastructura urbană şi rurală din ţara noastră în 2005, 2006 şi 2010 şi a fost puternic mobilizat în timpul pandemiei de COVID-19. În prezent, participă la exerciţii periodice cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), pentru coordonare eficientă în caz de necesitate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News