Premierul Marcel Ciolacu se află din nou la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatopedi, unde a mulîumit pentru primirea făcută, subliniind că ”niciun păcătos nu merită o asemenea primire”.”Printre primele lucruri pe care mi le-aţi spus a fost: Marcel, niciodată să nu ieşi în spaţiul public şi să vorbeşti doar despre tine. Niciodată să nu spui ”tu ai făcut, tu ai rezolvat”, fiindcă nu vei putea niciodată să rezolvi ceva singur”, i-a reamintit el stareţului de la Vatopedi.
”În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru primire şi îmi menţin părerea că niciun păcătos nu merită o asemenea primire. Cum spuneaţi, părinte stareţ, orice venire sau revenire e o binecuvântare şi o împlinire sufletească.
Sunt într-o vizită neoficială, împreună cu cei mai apropiaţi prieteni ai mei, şi vreau să mulţumesc în mod deosebit familiei pe care o cârmuiţi, care ne-au permis aceste puţine zile de a face parte din familia lor şi le mulţumesc şi în numele meu şi al prietenilor mei sfinţilor părinţi că ne-au permis să fim parte a acestei vieţi duhovniceşti. Astăzi am fost şi la schitul românesc, unde părintele stareţ vorbea cât de mult dumneavoastră îi ajutaţi pe toţi părinţii români şi vreau în mod deosebit pentru acest lucru să vă mulţumesc.
Printre primele lucruri pe care mi le-aţi spus a fost: Marcel, niciodată să nu ieşi în spaţiul public şi să vorbeşti doar despre tine. Niciodată să nu spui ”Tu ai făcut, tu ai rezolvat”, fiindcă nu vei putea niciodată să rezolvi ceva singur”, a afirmat Ciolacu după ce stareţul mănăstirii a precizat că se află pentru prima oară în calitate de premier la Mănăstirea Vatopedi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News