Skip to content
Politică

Premierul, mesaj de Ziua Veteranilor de Război: Cine şi-ar fi închipuit, oare, că pacea Europei va atârna iarăşi de un fir de aţă

facebook

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj adresat veteranilor din cel de-al Doilea Răzvoi Mondial, în care afirmă că generaţia noastră are privilegiul de a învăţa aceste lecţii de viaţă direct de la veteranii de război. Cine şi-ar fi închipuit, oare, că la peste şapte decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pacea Europei va atârna iarăşi de un fir de aţă, spune premierul, afirmând că aceasta ultimă formă a lipsei de umanitate nu poate rămâne nepedepsită.

”Transmit salutul meu şi urările de bine, sănătate si viaţă lungă celor care ne-au învăţat să preţuim libertatea, supravieţuind cumplitelor orori ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, orori pe care noi, astăzi, cu greu ni le putem imagina. Cinstim memoria celor care au pus Ţara mai presus de propria viaţă şi aducem un omagiu etern în această zi din Săptămana Luminată, celor care au scris cu sânge istoria recenta a României”, spune premierul în mesaj.

Potrivit şefului Executivului, ”generaţia noastră are privilegiul de a învăţa aceste lecţii de viaţă direct de la veteranii de război, iar noi, la rândul nostru, vom transmite copiilor şi nepoţilor noştri că libertatea lor de a trăi, de a visa şi de a iubi poarta preţul plătit de înaintaşii noştri, cu libertatea, iubirea, visele şi viaţa lor”.

Nicolae Ciucă arată că ”conflictul din Ucraina, ilegitim si neprovocat, trezeşte în noi oroarea şi suferinţa bunicilor noştri”, informează news.ro.

”Cine şi-ar fi închipuit, oare, că la peste şapte decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pacea Europei va atârna iarăşi de un fir de aţă. Am văzut la vecinii noştri cum arată case, blocuri, străzi, parcuri, amintiri, familii, vieţi – toate distruse de gloanţele şi bombele ruseşti. Aceasta ultimă formă a lipsei de umanitate nu poate rămâne nepedepsită. Este datoria morală pe care o avem astăzi, nu doar faţă de poporul ucrainean, ci şi faţă de generaţiile viitoare”, spune premierul.

El menţionează că ”solidaritatea necondiţionată a partenerilor europeni şi NATO, precum şi deschiderea cu care românii i-au primit în casele lor pe cei plecaţi din calea războiului ne-au arătat încă odată că pacea şi umanitatea vor răzbi de fiecare dată în faţa întunericului”.

”Dragi camarazi, predaţi aceste file de istorie copiilor voştri şi copiilor copiilor voştri. Viitorul lor depinde de alegerile noastre de astăzi. Distinşi veterani de război, invalizi şi văduve de război,  Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru Patrie şi pentru poporul român! De Ziua Dumneavoastră, personal şi în numele Guvernului României, vă salut camaradereşte şi vă urez sănătate şi viaţă lungă! La mulţi ani! Am onoarea să vă salut!”, mai spune premierul în mesaj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *