Premierul Nicolae Ciucă a transmis, joi, cu prilejul Zilei Eroilor şi al sărbătorii Înălţării Domnului, că eroii pe care îi omagiem astăzi, cunoscuţi sau nu, trăiesc prin România pe care ne-au lăsat-o. Avem datoria să menţinem ţara pe drumul ales prin voinţa cetăţenilor: drumul democraţiei, al respectului faţă de lege, faţă de libertăţile şi drepturile fundamentale, afirmă prim-ministrul Ciucă.
”Este o zi cu o puternică semnificaţie istorică şi religioasă deopotrivă pentru poporul român. Tradiţia de peste un secol a manifestărilor comemorative dedicate eroilor neamului în chiar ziua sfântă a Înălţării Domnului, o zi-simbol a speranţei creştine, ne dă certitudinea că jertfele celor care au luptat pentru ţară vor rămâne mereu în memoria colectivă, întărindu-ne încrederea că exemplul lor va motiva multe alte generaţii să creadă în viitor”, spune premierul, citat de news.ro.
Nicolae Ciucă arată: ”Eroii pe care îi omagiem astăzi, cunoscuţi sau nu, trăiesc prin România pe care ne-au lăsat-o. Avem datoria să menţinem ţara pe drumul ales prin voinţa cetăţenilor: drumul democraţiei, al respectului faţă de lege, faţă de libertăţile şi drepturile fundamentale”. ”
Îi omagiem astăzi şi pe eroii căzuţi la datorie în misiuni desfăşurate sub auspiciile organizaţiilor internaţionale sau ca parte a angajamentelor României alături de state aliate şi partenere, în apărarea păcii şi a democraţiei în lume. Respectul pentru toţi aceşti eroi este măsura respectului faţă de însăşi România şi faţă de viitorul nostru. Un omagiu pios şi recunoştinţă veşnică! Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toţi eroii României!”, spune premierul.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News