Skip to content
Politică

Premierul Nicolae Ciucă, noi detalii pentru românii blocați în Africa de Sud: În această dimineață, avionul românesc a aterizat la Mombasa, Kenya

Facebook

Sperăm ca avionul care aduce românii și alți cetățeni europeni care se află în Africa de Sud să ajungă luni seara la Pretoria, transmite premierul Nicolae Ciucă, luni, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului României.

„Consecvenți cu angajamentele făcute de a ajuta cetățenii români oriunde s-ar afla, am dispus ca o aeronavă Tarom să decoleze spre Africa de Sud. În această dimineață, avionul românesc a aterizat la Mombasa, Kenya. Sperăm ca în această seară să fie la Pretoria, pentru preluarea românilor și altor cetățeni europeni care se află în Africa de Sud. Sunt în permanent contact cu cei responsabili de aceasta operațiune. Vă voi ține la curent cu toate evoluțiile”, spune șeful Executivului.

Amintim că un avion Tarom a decolat duminică noaptea de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Africa de Sud, de unde îi va prelua pe cei 39 de români blocați.

Aeronava are trei echipaje, dat fiind că e vorba de un zbor extrem de lung, și va aduce acasă și alți cetățeni europeni. Avionul Boeing 737 a decolat la miezul nopții. El are o capacitate de 116 locuri, dar va transporta maximum 90 de pasageri, pentru a-și spori autonomia de zbor, potrivit Tarom.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *