Republica Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității și cu sprijinul României

Dorin Recean
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / ELENA COVALENCO

Republica Moldova a reuşit, într-un „context geopolitic îngrijorător”, să-şi consolideze capacitatea de asigurare a securităţii şi cu sprijinul necondiţionat al României, a spus premierul moldovean, Dorin Recean, miercuri, la Forumul Moldova – România: Capital Bridges. 

„Noi avem un context politic care ne favorizează. Republica Moldova a deschis negocierile şi acum este în proces activ de negociere şi de ajustare a legislaţiei. Obiectivul nostru este ca orice investitor, orice om de afaceri, aşa cum se simte în Uniunea Europeană, exact aşa are să se simtă şi în Republica Moldova. Avem un context geopolitic, am să-l numesc direct, mai trist, este vorba despre incertitudinea războiului din Ucraina, atacul brutal al Rusiei în Ucraina. Aici, totuşi, atât Vestul, cât şi ucrainenii au făcut tot ce este necesar şi vor continua să facă acest lucru şi Republica Moldova este într-o zonă de securitate. Guvernul a reuşit, în toată această perioadă, să-şi consolideze capacitatea de asigurare a securităţii în Republica Moldova şi această capacitate urmează să fie consolidată, inclusiv cu asistenţa UE, SUA, Marii Britanii”, a declarat Dorin Recean.

El a subliniat că există, în acest „context geopolitic îngrijorător”, un lucru „foarte important şi încurajator” – „prietenia Chişinăului cu Bucureştiul, susţinerea necondiţionată a Bucureştiului pentru Chişinău”. Recean a punctat că Republica Moldova se regăseşte într-o poziţie „foarte bună” în privinţa deschiderii pieţelor.

„Avem deschise pieţe cu Statele Unite, cu Marea Britanie, cu Turcia, şi aceasta este o oportunitate importantă. Ceea ce se întâmplă astăzi, aici, în această sală, este, la fel, un lucru foarte important şi vreau să mulţumesc Bucureştiului şi celor de la Chişinău care insistă pe acest proiect de interconectare a pieţelor de capital din Republica Moldova în piaţa de capital a Bucureştiului. Şi o să vă dau câteva exemple care ne arată câte oportunităţi sunt în Republica Moldova pe diferite dimensiuni, dimensiunea de infrastructură, rutieră şi feroviară, dimensiunea farmaceutică, chiar şi dimensiunea electronică”, a declarat Recean.

El menţionat că Republica Moldova şi-a definit două platforme de dezvoltare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL