Premierul olandez, Mark Rutte, a anunţat vineri demisia guvernului său de coaliţie, evocând diferenduri „insurmontabile” după negocierile aprinse dintre cele patru partide la putere cu privire la politica de primire a refugiaţilor, scrie AFP.
„În această seară, am ajuns, din păcate, la concluzia că disputele sunt insurmontabile. Din acest motiv, în curând îi voi prezenta regelui demisia mea în numele întregului guvern„, a declarat Mark Rutte în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.
Cel de-al patrulea guvern de coaliţie Rutte a căzut pentru că nu a fost în măsură să se înţeleagă asupra modului de a limita numărul solicitanţilor de azil în Ţările de Jos, după trei zile de negocieri tensionate.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News