Skip to content
Politică

UPDATE: Scandal sexual la vârful bisericii/ Preoți reținuți de DNA pentru șantaj la capii BOR

libertatea.ro

UPDATE: 09:25

Conform avocatului ieșean Ionel Nechita, care reprezintă doi dintre preoții reținuți, plângerea împotriva acestora a fost depusă de Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Hușilor, prelatul blindându-se cu aparatură de înregistrare înainte de a se întâlni cu șantajiștii.

Surse din interiorul DNA susțin că cei trei preoți ar fiîn posesia unor presupouse film ări cu episcopul în care acesta apare în ipostaze pornografice, aceasta fiind și pârghia pe care Jitaru vroia să o folosească pentru a ocupa postul de episcop vicar.

În cazul în care cererea i-ar fi fost refuzată, acesta ar fi fost decis să folosească înregistrarea în cadrul Sinodului Mitropolitan din 15 iunie, anunță flux24.ro. Un alt preot din grupul celor 3 ar fi pretins de la Episcopul de Huși și suma de 50.000 de euro.

Știre inițială

Trei preoți din Vaslui au fost reținuți joi, 15 iunie, de către procurorii DNA în baza unor acuzații de șantaj împotriva unor ierarhi de rang superior.

Confiorm procurilor, cei trei au încercat să obțină diverse avantaje materiale sau profesionale amenințând că dețin imagini compromițătoare cu diverși capi ai BOR.

Potrivit anchetatorilor, preotul arhimandrit Cristian Jitaru, din cadrul Episcopiei Huşilor, ar fi ameninţat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a fi nominalizat pentru un post de episcop vicar.

Printre feţele bisericeşti reţinute se află un arhimandritul Jitaru, dar și preotul din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, anunță news.ro.

Preoții vor fi înfățișați judecătoruilor de la Tribunalul Vaslui cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *