Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a aprobat un „Îndreptar” care face referire la atitudinea personalului clerical vizavi de campaniile electorale şi de alegerile din acest an, documentul prevăzând că „preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică”, opţiunea sa politică putând fi exprimată secret, prin vot. Acelaşi îndreptar stipulează că arhiereului, preotului, diaconului, monahului i se interzice să facă politică partinică, să candideze altfel decât independenţi pentru „dregătorii lumeşti”, iar clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susţinerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie. Preotul sau diaconul poate candida ca independent pentru funcţii de consilier local sau judeţean cu dispensă şi în anumite condiţii.
Îndreptarul aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „în perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative şi prezidenţiale din anul 2024” a fost aprobat „din dorinţa de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de viaţa politică şi campaniile electorale”.
Prin documentul publicat pe basilica.ro, conducerea BOR decide: „în calitatea sa de cetăţean al Patriei şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea ca, de pe poziţia şi prin mijloacele duhovniceşti care-i sunt specifice, să participe la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activităţi care se dovedesc a fi în contradicţie cu învăţătura şi morala creştină ortodoxă. În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică, faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”.
Sfântul Sinod menţine, pentru anul 2024, o hotărâre pe care a aprobat-o în martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea şi demnitatea clericală se numără şi aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumeşti”.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News