Preparatele tradiționale nu lipsesc nici de pe masa deținuților. MENIUL complet al persoanelor private de libertate

Sursa foto- x

Tradiția preparatelor speciale de sărbătoare pentru masa de Paște – Învierea Domnului, cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii – nu face excepție nici pentru cele 24.106 persoane care execută în prezent pedepse în penitenciarele din România. Reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au declarat, pentru Gândul, că și deținuții au parte de un meniu tradițional, din care nu vor lipsi ouăle roșii ș cozonacul. 

Am aflat cum arătă și ce cuprind meniurile realizate pentru personale private de libertate în prima și în cea de-a doua zi de Paște, de la mic dejun, prânz festiv și cină. Meniurile vor fi servite în funcţie de regimul şi de confesiunea fiecărui deţinut.

Meniul din penitenciare în prima zi de Paște

Mic dejun: ceai, brânză, mezeluri (în funcție de regim, religie).

Prânz festiv:

  • ou roșu, pâine, ceapă vede, ridiche, drob;
  • ciorbă de miel/porc/vită/pui (în funcție de regim, religie);
  • piure de cartofi cu friptură de porc/vită/miel/pui cu sos;
  • cozonac, 500 ml băutură răcoritoare fără zahăr/apă minerală.

Cină: pilaf de orez cu carne de porc/vită/pui (în funcție de regim, religie)

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL