Skip to content
Politică

Presa, luată la țintă de vestele galbene: manifestație în fața AFP

b1

Peste o mie de “veste galbene” au manifestat pentru scurt timp, sâmbătă, în faţa sediului AFP, la Paris, scandând în special sloganuri împotriva mass-media, fără violenţă, informează agenţia France Presse.

Veniţi de pe Champs-Elysees, loc devenit tradiţional pentru protestatari, manifestanţii purtând veste galbene s-au oprit în faţa sediului AFP. Ridicându-şi privirile către birourile agenţiei, mai mulţi dintre ei au huiduit AFP şi au făcut gesturi obscene sau şi-au ridicat pumnii, în timp ce le adresau insulte jurnaliştilor, informează news.ro.

După aproximativ jumătate de oră, interval în care unii manifestanţi au luat cuvântul şi alţii au afişat pancarte cu mesaje anti-Macron, protestatarii au plecat către primăria Parisului.

“Vestele galbene” se află în Franţa la a opta sâmbătă de manifestaţii prin care denunţă politica fiscală şi socială a guvernului. Protestatarii acuză mass-media de colaborare cu guvernul. De la startul manifestaţiilor, mai mulţi jurnalişti au fost agresaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *