Skip to content
Politică

Presa trage DNA de mânecă. Sorina Matei atrage atenția: Este o situaţie inedită!

Presa dă iama în DNA!

Jurnalista Sorina Matei, pe pagina personală de Facebook, atrăgea atenția asupra neregulilor privind decizia instanței din Brăila, dar și suspiciunile privind lipsa de reacție a DNA:

„Este o situaţie inedită, având în vedere că DNA în general, aproape automat, contestă eliberarea condiţionată a condamnaţilor din dosarele sale, iar în acest caz, exista inclusiv un raport oficial al corpului de control al Ministrului Justiţiei care indica “nereguli în acordarea de recompense deţinutului Maricel Păcuraru”, iar acelaşi deţinut se număra printre cei de la Poarta Albă “care au elaborat lucrări ştiinţifice în vederea reducerii pedepsei dar care nu au solicitat primirea/achizitionarea de material bibliografic necesare elaborarii acestor lucrari”. – a scris Sorina Matei pe Facebook.

După dezvăluirile presei, DNA recunoaște culpa si a înaintat, luni, 20 februarie, o contestație față de decizia din 16 ianuarie a Judecătoriei Braila prin care pe omul de afaceri Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV, a fost eliberat condiționat din închisoare. Reacția procedurală vine în aceeași zi în care jurnalista Sorina Matei a scris pe Facebook că DNA nu a contestat eliberarea condiționată a lui Pacuraru, contrar practicii din alte cazuri celebre, relatează Hotnews.

„Precizăm că la sedința respectivă a participat un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, deși potrivit Legii 255/2013 acest lucru trebuia să se desfășoare în prezența unui procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, care nu a fost anunțat în acest caz”, susține DNA, cu întârziere.

DNA susține că a depus contestația pentru că abia acum a primit sentința de la instanță și că, la sedința de judecată, Ministerul Public a fost reprezentat de un procuror de la parchetul local, și nu de un procuror DNA.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *