Presat de zvonurile despre retragerea lui Ciucă, PNL anunţă că acesta rămâne în cursa pentru prezidenţiale

ionut stroe
Sursa foto: Facebook / Ionut Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a spus luni, la Antena 3 CNN, că partidul are desemnat un candidat pentru alegerile prezidenţiale şi crede că vor ajunge în turul doi, mai ales după ce formaţiunea a ieşit întărită din alegeri.

Astfel, sunt foarte mici șansele ca preşedintele partidului, Nicolae Ciucă, să fie retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

„Toate ipotezele (despre retragerea lui Ciucă – n.r.) lansate până acum nu fac nimic altceva decât să încerce să acrediteze ideea că, vezi doamne, am avea dificultăți în a intra în turul doi.

Sunt ipoteze false. Nu există tensiuni în Partidul Național Liberal. Am ieșit întăriţi din aceste alegeri.

30 de procente este scorul cu care am confirmat încă o dată, dacă mai era nevoie, că suntem partidul cel mai puternic pe zona de dreapta în România.

De altfel, toți adversarii se tem, toți şi-au fixat turul doi ca obiectiv politic și toţi încearcă în momentul de față să lovească cumva PNL-ul, să slăbească cumva forța electorală a partidului, lucru care nu se nu se întâmplă.

Suntem foarte bine plasați, vom câștiga cu siguranță alegerile prezidențiale și, în mod evident, că orice fel de vulnerabilitate lansată acum în spațiul public nu e nimic altceva decât o ipoteză”, a spus Ionuţ Stroe, luni, la Antena 3 CNN.

Cât despre varianta ca PNL să-l susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, purtătorul de cuvânt al liberalilor exclude o astfel de ipoteză.

„Da, cu siguranță da (este exclusă varianta Mircea Geoană – n.r.), pentru că în momentul de față avem un candidat desemnat.

Nu există niciun fel de soluție prin care am putea să susținem o altă candidatură decât cea a unui liberal.

Avem un obiectiv clar și bine definit din punctul nostru de vedere, șansele de a merge în turul doi sunt maxime”, a precizat Ionuţ Stroe.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: