Președinta Băncii Centrale Europene promite să facă ”tot ce trebuie” pentru a restabili stabilitatea prețurilor

Sursă foto: Twitter

Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a promis miercuri că va face ”tot ceea ce trebuie” pentru a restabili stabilitatea prețurilor, cu prilejul unui colocviu ce a avut loc la Genera, organizat de Organizația Mondială a Comerțului, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Vom restaura stabilitatea preţurilor şi vom face tot ceea ce trebuie”, a promis Christine Lagarde, făcând referire la inflaţia crescută care afectează majoritatea ţărilor din zona euro şi pe care instituţia de la Frankfurt, condusă de Lagarde, are misiunea de a o combate.

Aceasta a atras atenția că ”primele victime ale unei inflații ridicate sunt cei defavorizați, cei vulnerabili, cei mai slab plătiți, sunt femeile”.

Săptămâna trecută, Christine Lagarde a sugerat că majorările de dobândă ale BCE vor continua şi dincolo de luna martie, pentru a controla inflaţia.

”În calitate de preşedinte al BCE, munca mea este mai degrabă limitată dar de o importanţă capitală şi aceasta este stabilitatea preţurilor, adică lupta împotriva inflaţiei generate de criza energetică, provocată de războiul teribil din Ucraina”, a subliniat Christine Lagarde la colocviul la care a participat şi directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, organizat cu ocazia Zilei internaţionale a drepturilor femeilor.

Rata anuală a inflației în zona euro și-a continuat luna trecută trendul descendent, însă inflația de bază în zona euro a atins în februarie un nivel record de 5,6%, iar unii decidenţi se tem că această majorare are legătură cu creşterea salariilor în sectorul serviciilor, ceea ce va face tendinţa generală de creştere a preţurilor şi mai durabilă şi mai dificil de încetinit.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL