Președinta CE: Condamn ferm atacul Iranului asupra Israel. Cer tuturor părților să protejeze viața civililor nevinovați

Sursă foto: Inquam Photos / Elena Covalenco

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a condamnat ferm atacul cu rachete balistice lansat marți, 1 octombrie, de Iran împotriva Israelului. Aceasta a cerut tuturor părților implicae în conflictul din Orientul Mijlociu să protejeze viețile civililor nevinovați.

„Astfel de acțiuni amenință stabilitatea regională și duc la escaladarea tensiunilor într-o situație care este deja extrem de instabilă. Cer tuturor părților să protejeze viața civililor nevinovați”, a transmis miercuri, 2 octombrie, președinta Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen a reiterat că Uniunea Europeană face apel în continuare la încheierea unui armistițiu la granița cu Liban, precum și în Gaza și la eliberarea ostaticilor ținuți astfel de aproape un an.


Iranul a lansat un atac cu aproape 200 de rachete balistice asupra Israelului, marți, 1 octombrie. Ulterior, autoritățile de la Teheran au spus că atacul a fost unul defensiv – un răspuns la uciderea liderilor grupării Hezbollah și la agresiunile provocate în Liban și Fâșia Gaza.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Iranul va plăti pentru atacul de pe 1 octombrie și a promis că va riposta.

La rândul lor, Statele Unite au anunțat că sunt „bine pregătite” pentru a-și apăra interesele în Orientul Mijlociu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: