Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit Premiul Timișoara pentru Valori Europene

Sursa foto: Roberta Metsola

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit joi Premiul Timișoara pentru Valori Europene, cea mai înaltă distincție a municipiului, acordată personalităților care susțin valorile fundamentale europene.

Roberta Metsola a fost apreciată pentru atitudinea sa fermă în momente de criză, sprijinul necondiționat pentru Ucraina și Moldova și eforturile sale constante pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Laureata din acest an a fost aleasă de un juriu format din figuri marcante ale scenei culturale, diplomatice și juridice românești: Iulia Motoc (Haga), judecător în cadrul Curții Penale Internaționale, Cristian Măcelaru (Koln), directorul muzical al Orchestre National de France, Simona Miculescu (Paris), ambasador, președinte al Conferinței Generale a UNESCO, Anca Miruna Lăzărescu (Munchen), regizoare și scenaristă, Adriana Babeți (Timișoara), scriitoare și critic literar, Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Dintre aceștia, Cristian Măcelaru și Simona Miculescu nu au putut fi prezenți la ceremonia de decernare a premiului.

În discursul său de acceptare, Roberta Metsola s-a declarat încântată să se afle la Timișoara, un oraș ‘care a modelat nu numai povestea României, ci și pe cea a Europei’.

‘Săptămâna trecută, am văzut Europa pe străzile din Timișoara și București, oameni cu drapele europene, scandând și celebrând locul României în inima Uniunii noastre. Ieri, în București, am avut plăcerea de a-l întâlni pe președintele ales Nicușor Dan și l-am felicitat pentru victoria sa în alegeri. Știu că el împărtășește convingerea că Europa este mai mult decât simplă geografie. Ca toți cei de pe străzi săptămâna trecută și ca noi toți de aici, știm că Europa este o casă a valorilor comune. O alegere, o credință în libertate, în demnitate, în justiție. Este ceva ce trăim și respirăm, nu doar ceva ce moștenim. O promisiune pe care o predăm mai departe. Un proiect pe care îl construim, împreună, în fiecare zi’, a subliniat președinta legislativului european.

Ea a ținut să evidențieze simbolul reprezentat de Timișoara, ‘orașul de unde a început Revoluția din 1989, un oraș care cunoaște prețul libertății și puterea noilor începuturi’.

‘Accept această distincție în numele întregului Parlament European, al colegilor mei, și al celor care lucrează în fiecare zi pentru a apăra valorile care ne unesc ca europeni. Pentru că acest premiu este mai mult decât o recunoaștere – el este o responsabilitate. O reamintire a faptului că Europa și valorile pe care le susținem nu pot fi niciodată garantate. (…) Atunci când europenii au votat în iunie anul trecut, ei au trimis un mesaj clar despre felul de Europă pe care o vor, iar mesajul acela a avut ecou încă o dată duminică aici, în România. Oamenii cer rezultate, ei vor o Europă care funcționează, care face viața mai simplă, nu mai grea, o Europă care conduce în ceea ce privește locuri de muncă bune, șanse mai bune și șanse corecte la construirea unui viitor, o Europă care protejează frontierele, valorile și oamenii săi’, a afirmat Metsola.

În intervenția sa, președinta PE a accentuat că responsabilitatea actuală este aceea de a construi o Europă mai sigură, mai solidă și mai înțeleaptă, o Europă care se poate reconecta cu cetățenii săi.

‘O Europă mai solidă este una care știe că singuri suntem mici, dar împreună suntem puternici, una în care ne angajăm să încheiem ce am început, cum este uniunea piețelor de capital și adâncirea pieței noastre unice. O Europă mai sigură este una care își ia destinul în propriile mâini. Războiul dus de Rusia în Ucraina a schimbat totul. Fiecare stat membru în Europa înțelege acum că nu mai putem baza pe alții pentru securitatea noastră. Trebuie să ne asumăm această responsabilitate în mod serios dacă vrem să obținem o pace reală și durabilă – pe baza principiului +nimic despre Ucraina fără Ucraina+ ‘, a spus Roberta Metsola.

Ea a ținut să mulțumească României pentru sprijinul acordat cetățenilor ucraineni și celor moldoveni, care trăiesc sub amenințarea constantă a Rusiei.

Roberta Metsola s-a referit și la aderarea României la spațiul Schengen, pentru care țara noastră a așteptat mai mult de un deceniu. ‘(Amânarea) a fost o greșeală – nu din partea Parlamentului European, noi am sprijinit aderarea – care nu ar trebui să se repete’, a spus eurodeputata malteză.

Aceasta a transmis promisiunea Parlamentului European de a apăra valorile comune ale UE, de a lupta pentru viitorul pe care cetățenii europeni îl merită și de a construi o Europă care inspiră.

‘Timișoara, mulțumesc foarte mult pentru această onoare’, a încheiat, în limba română, președinta PE.

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a rostit un laudatio în care a afirmat că prezența președintei PE Roberta Metsola la Timișoara este un simbol pentru acest oraș. ‘Într-o perioadă când Europa se confruntă cu noi amenințări, când războiul a revenit pe continentul nostru și dezinformarea încearcă să ne divizeze, avem nevoie de lideri curajoși care cred cu adevărat în proiectul european și care au reușit să transforme această convingere în acțiune concretă’, a menționat Fritz.

El a amintit de Proclamația de la Timișoara, în care ‘am cerut valori democratice și, foarte explicit, valori europene pentru noua Românie care urma să se construiască după comunism’.

Primarul Timișoarei a ținut să amintească faptul că, fără a avea vreo ezitare, Roberta Metsola a fost primul dintre liderii instituțiilor UE care s-a deplasat la Kiev după începerea invaziei ruse, unde s-a adresat membrilor parlamentului ‘cu claritate și curaj’.

‘Și ea a spus clar, cuvintele ei au avut ecou în Europa: Ucraina este Europa. Și cu asta, ea a stabilit un cadru pentru întregul ajutor, sprijin și solidaritate care urmau să fie construite în Europa începând de atunci. Acel moment a definit nu numai președinția sa, ci de fapt a confirmat caracterul ei. Ea a înțeles că adevăratul leadership înseamnă să fii alături de cei aflați în nevoie, în special atunci când este greu’, a adăugat Dominic Fritz.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene este însoțit și de un premiu în bani în valoare de 30.000 de euro. Anul acesta, la solicitarea Robertei Metsola, premiul în bani nu va fi încasat, urmând să fie realocat pentru ediția din 2026.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: