Preşedinta Republicii Moldova a fost primită la Vatican de Papa Leon al XIV-lea. Maia Sandu se află de doua zile in Italia, în vizită de stat.
Președinta Maia Sandu a avut o vedere de aproximativ o oră cu Papa Leon al XIV-lea.
Așa cum prevede protocolul Vaticanului președinta Sandu a fost întâmpinată în curtea palatului apostolic de către monseniorul Leonardo Sapienza, care a condus-o la suveranul pontiv.
Cei doi șefi de stat au discutat despre valorile creștinătății comune dar și despre promovarea păcii și solidarității.
Prezența la Vatican încheie vizita de stat de două zile pe care Maia Sandu a efectuat-o în Italia unde s-a întâlnit și cu premierul Georgia Meloni și cu care a discutat despre cetățenii moldoveni care trăiesc în Italia, despre siguranța lor social.
Au fost semnate și acorduri bilateral, unul dintre acestea fiind recunoașterea în Italia a permiselor de conducere eliberate în Republica Moldova.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News