Skip to content
Europa

Preşedintele Austriei vrea să candideze pentru un nou mandat

europeanwesternbalkans.com

Preşedintele austriac Alexander Van der Bellen şi-a anunţat duminică intenţia de a candida pentru al doilea mandat de şef al statului.

Într-o declaraţie postată pe Facebook, politicianul ecologist în vârstă de 78 de ani a afirmat că Europa este perturbată de pandemia de COVID-19, de războiul din Ucraina şi de criza climatică. ”De aceea, doresc să continui să îmi pun experienţa în slujba ţării noastre şi să contribui cu cele mai bune cunoştinţe ale mele la asigurarea unui viitor bun pentru Austria”, a scris el.

Alegerile prezidenţiale din Austria vor avea loc în acest an, dar data scrutinului încă nu a fost stabilită, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Aflat la guvernare, Partidul Popular (OVP) a anunţat că nu are intenţia de a participa cu un candidat la alegerile prezidenţiale. Singura formaţiune care va avea un candidat la scrutinul prezidenţial este Partidul Libertăţii (FPO). La finalul lui 2016, Van der Bellen a obţinut 53,8% din voturi, în dauna candidatului de atunci al FPO, Norbert Hofer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *