Preşedintele Bulgariei numeşte un guvern interimar şi anunţă organizarea de alegeri anticipate pe 9 iunie

Președintele Bulgariei
Sursa foto: Facebook

Preşedintele bulgar Rumen Radev a numit marţi un guvern interimar condus de Dimităr Glavcev şi a convocat alegeri anticipate pentru ziua de 9 iunie, a anunţat într-un comunicat preşedinţia, relatează Reuters.

Votul parlamentar va coincide cu scrutinul pentru desemnarea membrilor bulgari ai Parlamentului European, menţionează sursa citată.

„Trebuie să fim un garant al stabilităţii, nu putem permite ca ţara noastră să fie implicată într-o criză constituţională, să fie ostatică ambiţiilor şi dorinţelor partidelor”, a spus Glavcev după ce a fost desemnat premier.

Glavcev, în vârstă de 60 de ani, a fost anterior şef al Curţii de conturi.

Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE şi una dintre cele mai corupte, a fost zguduită de instabilitate politică după protestele anticorupţie din 2020, comentează Reuters.

Până la alegerile din aprilie 2023, ţara a fost guvernată de mai multe guverne interimare, numite de preşedintele Radev în absenţa unei coaliţii alese stabile.

Anterior în cursul acestei luni, ministrul de externe Maria Gabriel nu a reuşit să formeze un guvern după demisia premierului Nikolai Denkov, din partea formaţiunii Continuăm Schimbarea (PP), pe 5 martie.

Denkov s-a retras din funcţie pentru a permite formaţiunii GERB să conducă guvernul timp de nouă luni, după cum au convenit cele două partide după alegerile de anul trecut. De asemenea, el a refuzat invitaţia preşedintelui Radev de a încerca să formeze un guvern.

În alegerile din aprilie anul trecut GERB a obţinut 69 de mandate în Parlamentul de 240 de locuri, urmată de un bloc condus de PP, cu 64 de mandate. Potrivit Constituţiei, parlamentul bulgar nu trebuie dizolvat înainte de organizarea de alegeri anticipate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: