Skip to content
Opinii

Președintele care miroase a salam

Românul nu este pasionat de visul american. Il vede povestit în filme, trăiește povestea peliculei, dar nu integrează esența. Și asta pentru că românul – majoritar și statistic – nu își dorește să fie cel care „vine din urmă”. El vrea să fie acolo, unde e miros de putere, unde “se imparte salamul” – așa cum spunea un marcant acum lider politic cu viziuni de dreapta, fost inginer pe ogoarele patriei.

De aceea votantul român va pune ștampila mai degrabă pe cel care “sigur iese”, decât pe cel în care crede, în condițiile în care acesta este pe alt loc decât primul. Și de aceea, poate cea mai complicată parte a oricărei povești electorale, este să-I faci pe toți să identifice cine este Sefu`. Cine controleaza tabolul de comadă, cine apasă butoanele.

Din ecuația actuală, e clar că domnul Werner Klaus nu controleaza nimic. E adevărat că pare cineva în spate său, dar asta doar pentru că acolo duc sforile din ghem. Dar asta nu pare a fi o problema pentru ca mandru si solitar, domnul Werner nici macar nu se chinuie sa para ca ar controla ceva: propiul partid, propria agenda, propriul discurs. Sta in proiect drept și incă nemișcat pana când sforile se vor înmuia, așa după cum cere scenariul.

Doamna Udrea este într-o situatie complicata, dar cu aura buna. E complicat sa fii paratrasnet pentru toti cei care vor sa injure un președinte. E dificil să explici de ce acesta te-a ales să-i multiplici mesajele și e curajos să te înscăunezi drept urmasa lui Traian. Pentru că nu e chiar o moștenire ușor de dus – dar totuși e ceva mai mult decât nimic. Aura buna e dată de faptul că pare a controla ce se intampla pe la Cotroceni. Ca are informatii care altora le scapă, că poate arunca în joc oricând un  jolly-joker care anulează jocul de pe dreapta pentru alții.

Când discutăm de Călin Tăriceanu lucrurile par a fi mai complicate. Blamat de toata lumea că a părăsit partidul pe care l-a condus, ridică o nouă formațiune liberală ce se bazează pe candidatura sa în consolidarea direcțiilor de acțiune politică. În încercarea a scoate din joc pe ceilalți competitori, Tăriceanu asumă discursul de dreapta, dar reușește să întremeze și să păsteze o relație favorabilă cu PSD-ul.

Spre domnul Ponta par a converge tiparele ancestrale ale PSD-ului, încă din vremurile în care se metamorfoza din FSN: vorba și calmul domol al președintelui Iliescu, siguranța de sine a dlui Năstase, spusele “pe șleau”, dar care se dovedesc a însemna altceva.  Subțire și școlit pe-afara, Victor Ponta pare exponentul new intelligence-ului românesc, al celor care s-ar ridicat cam dupa 2008 și ocupă acum fotoliile confortabile ale lui Miki Spagă și Cozmanca. Nu mai poartă burțile revărsate peste curea, nu mai plesnesc în sparte costumele maro cu insesizabile carouri și nici nu răsuflă greu de efortul de a coborâ din masină, în teritoriu.

Ei sunt cei care știu că a controla, nu înseamnă a te expune.  Sunt cei care fac lucruri fără a cere și omagiul public. Sunt cei care au controlul.

Și cât de interesant ar fi să vedem un sondaj a cărei întrebare să nu fie pe cine ați vota duminica viitoare. Întrebarea care poate conta este: cine credeți că va fi președinte, duminica viitoare, indiferent pe cine votați dumneavoastră  ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *