Președintele Casei Naționale de Pensii recomandă pensia privată: „Cum să nu?!”

Daniel Baciu1

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, recomandă aderarea la un fond de pensii private. Invitat în studioul Puterea Știrilor, Daniel Baciu susține că Pilonul II a avut anul trecut randamente„ net superioare dobânzilor pe care le acordă băncile”.

„Le recomand oamenilor să se asigure chiar și pentru Pilonul III”

„Da, cum să nu recomand pensia privată? Recomand, mai ales Pilonul II. În 2008, când practic Pilonul II a început să funcționeze, atunci era obligativitatea ca cei care sunt sub 35 de ani să fie asigurați și la Pilonul II. Dar eu aș recomanda și persoanelor care sunt peste această vârstă să opteze pentru Pilonul II pentru că acesta are cu totul și cu totul altă filosofie față de Pilonul I – unde, în general, ne bazăm pe principiile de care v-am spus. Unul dintre ele este și principiul solidarității, unde noi în momentul de față plătim pensiile actualilor pensionari în plată, urmând ca și pentru noi să plătească cei generațiile viitoare, când vom ajunge la vârsta pensionării.

Pilonul II are cu totul și cu totul altă filosofie, unde noi singuri ne acumulăm banii în conturile noastre proprii și acești bani se acumulează și se tot acumulează și se investesc pe piețele financiare și produc randamente. Chiar vreau să vă spun că Pilonul II a avut anul trecut niște randamente net superioare dobânzilor pe care le acordă băncile. Recomand tuturor să meargă, în primul rând, pentru Pilonul II, iar dacă posibilitățile financiare permit chiar să se asigure și pentru Pilonul III”, a declarat Daniel Baciu, în direct la Puterea Știrilor.

 

Pilonul III de pensii facultative a atras un număr record de noi clienți în 2023

Circa 83.000 de români au început în 2023 să economisească pentru vârsta retragerii prin fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), un record pentru numărul de clienți nou-atrași în sistem într-un singur an începând cu 2008, reflectând nivelul ridicat de încredere a populației în pensiile private. Numărul total de participanți la Pilonul III a ajuns astfel la 710.000 la finele lui 2023, în numele cărora cele 10 fonduri de pensii facultative administrează active nete de 4,74 de miliarde de lei (953 mil. EUR), în creștere cu 31% față de 2022 și reprezentând un maxim istoric pentru sistem.

În 2023, fondurile de pensii de Pilon III au înregistrat un randament mediu ponderat de 16,8%, cu aproximativ 10 puncte procentuale peste rata inflației, consolidându-și performanța foarte bună pe termen lung. Pe întreaga durată de funcționare (2007-2023), fondurile de pensii facultative au generat un randament mediu anual de 6,13%, comparativ cu o rată medie anuală a inflației de 4,61%, conform calculelor APAPR. În termeni monetari, Pilonul III a generat un câștig pentru participanți în valoare de 1,25 miliarde de lei (251 mil. EUR), net de toate comisioanele, în plus față de contribuțiile primite în administrare.

De asemenea, fondurile de pensii facultative au efectuat deja plăți în valoare totală de cca. 635 de milioane de lei (128 mil. EUR) către aproape 80.000 de beneficiari în perioada 2007-2023, din care 115 milioane de lei (23 mil. EUR) doar în 2023. Participanții la Pilonul III își pot primi banii acumulați oricând după împlinirea vârstei de 60 de ani, ei putând să contribuie în continuare și după această vârstă.

Banii economisiți în Pilonul III pot fi primiți fie ca plată unică, fie în tranșe lunare egale pe durata a cel mult 5 ani. În cazul nefericit al decesului participantului, banii acumulați în Pilonul III revin moștenitorilor legali sau testamentari. Începând cu 1 ianuarie 2024, regimul fiscal al plăților către beneficiari s-a îmbunătățit (la fel ca la Pilonul II de pensii private obligatorii), în sensul că baza de calcul pentru cota de impozit pe venit de 10% nu mai este întreaga sumă acumulată (ca până acum), ci doar câștigul obținut prin investire de fondurile de pensii facultative, în plus față de contribuțiile virate.

La Pilonul III de pensii facultative pot contribui toți românii care înregistrează venituri de natură profesională (salariați și cei cu activități independente, asimilați salariaților), dar și angajatorii, care pot oferi contribuții suplimentare la Pilonul III în numele salariaților, ca parte a pachetului de beneficii extra-salariale. În prezent, contribuțiile la Pilonul III sunt deductibile în limita a 400 EUR / an atât pentru persoanele fizice, cât și pentru angajatori. Din păcate, plafonul de deductibilitate nu a mai fost majorat din 2009 și până în prezent, reducând atractivitatea sistemului și descurajând economisirea suplimentară pentru bătrânețe.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: