Skip to content
Politică

Președintele CCIR dă speranțe pentru afacerile România-Iran

psnews.ro

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, oferă speranțe în ceea ce privește afacerile dintre țara noastră și Iran.

CCIR a organizat, miercuri, Forumul de afaceri multisectorial România – Republica Islamică Iran, la sediul CCIR Business Center, în marja vizitei la București a Excelenței Sale Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian al Afacerilor Externe, potrivit unui comunicat trimis PSnews.ro.

În deschiderea evenimentului, președintele CCIR, Mihai Daraban, a evidențiat importanța reluării relațiilor economice dintre țările noastre și a lansat următoarea invitație participanților: „Să aveți încredere în relațiile economice bilaterale România–Iran!”

Amintim că în România activează, în prezent (la scurt timp după ridicarea sancţiunilor internaţionale), 672 de companii cu capital iranian, care au investit 7,66 milioane de euro, ceea ce dovedește faptul că „firmele au înțeles (…) importanța pieței, poziția noastră geostrategică și geopolitică”, a spus Mihai Daraban.

La rândul lui, Mohammad Javad Zarif a declarat: „Pentru Iran, România este un partener vechi. (…) Vizita Ministrului de Externe al României și următoarele delegații vor putea îmbunătăți relaţiile dintre cele două state și mă bucur foarte mult că astăzi putem vedea cum cresc aceste relații, mai ales cele economice, care sunt un motor pentru cele două ţări. Relațiile bilaterale româno-iraniene vor beneficia de sprijin guvernamental și bancar, permițând realizarea unor proiecte comune importante”.

Demnitarul de la Teheran a subliniat că „Iranul este o țară stabilă economic, potrivită pentru investiții străine”.

13

De asemenea, ministrul Economiei, Costin Borc, a afirmat: „Întotdeauna prezența mea aici, la Camera de Comerț, este o deosebită bucurie pentru mine, pentru că observ că aici se face exact ceea ce trebuie să facă o Cameră de Comerț, împreună cu autoritățile statului, care oferă cadrul de dezvoltare și sprijinul de care oamenii de afaceri au nevoie (…) iar Camera de Comerț (…) produce aceste relații economice de calitate de care avem nevoie”.

În relația cu Iran, cifra de afaceri a României este aproape egală cu valoarea cifrei de afaceri a altor țări din Europa Centrală și de Est, respectiv a Ungariei, Poloniei și a altor țări din regiune, a spus în continuare oficialul român.

Conjunctura este favorabilă dezvoltării bilaterale în domenii precum cel al petrolului și al gazelor, unde România „are expertiză și există posibilități de dezvoltare în parteneriat a unor proiecte importante”, a adăugat ministrul Costin Borc.

La evenimentul de la sediul CCIR Business Center, a participat și Gholamhossein Shafei, președintele Camerei de Comerţ, Industrie, Mine și Agricultură a Republicii Islamice Iran.

8-1

Camerele de Comerț naționale ale României și Iranului au semnat un protocol de colaborare care va sprijini derularea unor programe comune în sprijinul mediului de afaceri.

În partea a doua a Forumului economic a avut loc o sesiune de discuții business-to-business între companiile din cele două țări, care activează în sectoare de precum: energie, transport, industria medicală, minier, bancar, echipamente agricole, piese auto și construcții

Ca urmare a aplicării regimului de sancţiuni internaţionale asupra Iranului, extins şi implementat la nivelul Uniunii Europene prin regulamentul 961/2010, cooperarea româno-iraniană a stagnat, iar tranzacţiile comerciale au fost afectate suplimentar de restricţiile în planul operaţiunilor bancare, chiar şi la produsele neincluse în regimul de sancţiuni.

Iranul deţine rezerve semnificative de hidrocarburi (ocupă locul al II-lea la nivel mondial la rezerva de gaze naturale şi locul al IV-lea la nivel mondial la rezervele de petrol), acestea constituind principala resursă de venituri a statului.

Camera de Comerţ, Industrie şi Mine a Republicii Islamice Iran (CCIM), înfiinţată în anul 1884, este un pilon de bază al sistemului instituţional de afaceri iranian, fiind controlată de stat. Preşedintele acestei instituţii are rang de secretar de stat şi este numit de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *