Skip to content
Economie

Președintele CCIR, Mihai Daraban, reales în funcția de membru în Comitetul Director al EUROCHAMBRES

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a fost reales pe 15 octombrie, în funcția de membru în Comitetul Director al Asociației Camerelor de Comerț și Industrie Europene (EUROCHAMBRES), în cadrul celei de 128-a ediții a Adunării Generale a asociației.

Apartenența la EUROCHAMBRES oferă Camerei de Comerț și Industrie a României vizibilitate sporită pe plan european şi informaţii constante, de actualitate cu privire la cele mai importante subiecte de pe agenda europeană, care vizează comunitatea de afaceri.

„Odată cu realegerea în această funcție voi continua să susțin promovarea unei economii europene sustenabile, a comerțului liber, crearea de noi locuri de muncă, o dezvoltare durabilă, precum și îmbunătățirea nivelului de trai. Totodată, prezența într-un for european atât de important demonstrează încă o data implicarea și determinarea Camerei de Comerț și Industrie a României în sensul dezvoltării mediului de afaceri din țara noastră atât pe plan național, cât și internațional”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

Background

EUROCHAMBRES reprezintă peste 20 milioane de întreprinderi în Europa – 98% dintre care sunt IMM-uri – prin intermediul celor 45 de organizații naționale membre și a celor 1700 de camere regionale și locale.

CCIR este membră a EUROCHAMBRES începând cu anul 1993, având inițial calitatea de membru afiliat, iar începând cu 2007, datorită aderării României la Uniunea Europeană, a obținut calitatea de membru cu drepturi depline.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *