Skip to content
Politică

Președintele CE, solicitare fermă pentru statele UE referitor la criza refugiaților

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a îndemnat joi statele membre să accepte cel puţin 100.000 de refugiaţi, pentru a diminua presiunea pe care criza refugiaţilor, ce se acutizează, o exercită asupra ţărilor de la frontiere, relatează antena3.ro.

„Acceptarea unui număr suplimentar de refugiaţi este un gest important de solidaritate reală. O distribuire echitabilă a cel puţin 100.000 de refugiaţi între statele UE este lucrul de care avem nevoie astăzi„, a declarat Tusk, într-o conferinţă de presă comună cu premierul ungur Viktor Orban.

Liderii europeni au respins deja cote obligatorii dintr-un număr cu mult mai mic decât cei 100.000 de refugiaţi la acceptarea cărora îndeamnă Tusk. În schimb, ei au convenit la un summit, în iunie, să accepte – doar pe bază voluntară – aproximativ 32.000 de refugiaţi din Siria şi Eritreea, mai puţini decât cei 40.000, la câţi îndemna să fie acceptaţi Comisia Europeană (CE) în mai.

Orban a respins în mod repetat un sistem de cote şi a insistat din nou, joi, că Ungaria doar îşi îndeplineşte obligaţiile europene prin modul în care se ocupă de miile de imigranţi, care caută să intre în această ţară şi să-şi continue drumul către alte state membre ale Uniunii, în principal către Germania.

Oamenii din întreaga Europă sunt plini de frică„, a declarat el, avertizând că este necesar ca blocul celor 28 de state europene să implementeze reglementările în vigoare cu privire la controlul frontierelor şi azil pentru a-i linişti.

„Nimeni, până acum, nu a fost în stare să ofere vreun sfat bun” în privinţa vreuei alternative, a spus el, adăugând că, poate, Tusk ar avea să-i spună ceva în legătură cu acest număr.

Ungaria a construit un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Serbia, o ţară care nu este membră UE, într-un efort de a controla afluxul de refugiaţi, o decizie criticată dur de unii dintre partenerii lui Orban.

Tusk a declarat că „nu toată lumea este fană a acţiunilor Ungariei, dar că un lucru este clar, şi anume că Ungaria a acţionat pentru a proteja frontierele UE”.

Ar fi de neiertat ca Europa să se împartă între susţinători ai închiderii simbolizate de gardul Ungariei şi susţinători ai deschiderii totale„, a avertizat totodată preşedintele Consiliului european.

1 comentariu la “Președintele CE, solicitare fermă pentru statele UE referitor la criza refugiaților

  1. Incep sa simpatizez cu Ungaria. La fel Cehia si Slovacia. Dl polonez ,daca e asa sensibil la aceasta problema a invaziei sa-i care la el acasa. O sa vedeti ca Polonia va avea o pozitie ferma in aceasta problema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *