Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a fost achitat de Tribunalul Bucureşti într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi şantaj.
Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, Vasile Iliuţă, care este şi preşedinte al PSD Călăraşi, a fost achitat de judecători pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.
Vasile Iliuţă a fost trimis în judecată în anul 2021 de DNA, sub acuzaţia că, în perioada martie – iulie 2019, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege, îngrădind dreptul la muncă în cazul a 10 angajaţi ai CJ Călăraşi.
Anchetatorii susţin că Iliuţă nu ar fi aprobat plata drepturilor salariale pentru angajaţii respectivi, în condiţiile în care magistraţii Tribunalului Călăraşi au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului judeţean în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcţia publică pe care o deţineau.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News