Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că, în prezent, se lucrează intens la refacerea tronsoanelor de drum afectate de inundaţiile din 14 septembrie, lucrări fiind unele complexe şi extrem de necesare.
„Refacem drumurile afectate de inundaţii. Mai sigure, mai rezistente. Se lucrează intens pe tronsoanele de drum puternic lovite de viituri. Şi le refacem pe toate. Spre exemplu, între Pechea şi Costache Negri, montăm deja gabioane – structuri solide din piatră, fier şi protejate cu beton – pentru a consolida infrastructura drumului. La fel vom face şi la Valea Mărului, în zona pârâului Găunoasa. Se lucrează, de asemenea, în zona comunei Corni, unde întreaga râpă este în curs de terasare, precum şi la Smulţi, Litera M, Jorăşti, Fârţăneşti, precum şi între Rediu şi Suhurlui. Sunt lucrări complexe, dar extrem de necesare”, a declarat Costel Fotea, potrivit unui comunicat de presă.
CJ Galaţi a efectuat un bilanţ după evaluarea avariilor de pe drumurile judeţene şi podurile din infrastructura pe care o administrează, iar valoarea estimată a pagubelor se ridică la 62,2 milioane de lei. În total au fost afectate 20 de drumuri judeţene, cu o lungime totală de 77,6 km, 83 de podeţe şi 44 de poduri, cele mai mari probleme fiind pe DJ 251G, între Vârlezi şi Valea Mărului, pe DJ 251, între Slobozia Conachi şi Cudalbi, pe DJ 253, între Viile şi Cudalbi, şi pe DJ 242H, între Târgu Bujor şi Jorăşti. Au fost afectate tronsoane de drum de pe drumurile judeţene DJ 242, DJ 242A, DJ 242B, DJ 242C, DJ 242D, DJ 242E, DJ 242H, DJ 251, DJ 251A, DJ 251C, DJ 251D, DJ 251F, DJ 251G, DJ 251J, DJ 251L, DJ 253, DJ 254, DJ 254C, DJ 255.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News