Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, luni, că federaţiile sportive naţionale au de suferit în această perioadă din punct de vedere financiar şi că se aşteaptă ca Guvernul să acorde sportului atenţie în primul rând pentru a putea identifica soluţiile de depăşire a problemelor.
„E într-adevăr o perioadă dificilă, lucrurile nu sunt deloc aşa cum ne dorim, cum ar trebui să fie, dar aceasta este perioada. Din sport am învăţat că trebuie să ne adaptăm la condiţiile pe care le găsim.
Împreună cu Agenţia Naţională pentru Sport ne-am aşezat la masă şi cel puţin până acum am reuşit să găsim soluţii la situaţiile mai dificile prin care trec federaţiile. Dar urmează un sfârşit de an foarte intens, au început calificările pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano şi Cortina d’Ampezzo, apoi urmează 2026, anul Nadia Comăneci, şi tot ceea ce înseamnă sport se va desfăşura sub auspiciile acestui foarte important eveniment.
Lumea trebuie să înţeleagă că sportul nu este o chestie care se întâmplă din când în când, că cineva vrea să facă sport mai mult sau mai puţin. Nu, este o activitate continuă, o activitate la nivel internaţional. Şi dacă Nadia este cel mai cunoscut sportiv din România, atunci şi noi aici în România avem obligaţia cel puţin în 2026, când se împlinesc 50 de ani de la un moment istoric pe care Nadia l-a marcat pentru întreaga mişcare olimpică, să facem ceea ce trebuie făcut.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News