Skip to content
Economie

Preşedintele Consiliului Concurenţei: Partea de sănătate e tragică, dar economic lucrurile au mers mai bine decât era de aşteptat

psnews.ro

Economia românească a mers suprinzător de bine în pandemie şi a existat o capacitate excelentă de adaptare la criză a privaţilor, crede preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

2020 a fost clar un an diferit. Remarcabil că sectoare din economia privată s-au adaptat foarte bine. Lanţurile de magazine, cu câteva probleme la început, au reuşit să aibă alimente, nu a fost penurie, deşi transportatorii aveau probleme, se închideau graniţe. Cu tot haosul ăsta, industria de comercializare a alimentelor a funcţionat. Reţelele de comunicaţii au funcţionat, cu o creştere foarte mare a traficului.

Asta arată o capacitate de adaptare la criză care este excelentă şi a privaţilor. Pentru că unii spun că statul trebuie să facă rezilienţă, privaţii sunt prea ieftini, merg pe marje, nu vor să investească în redundanţă. Nu cred că este adevărat. Am avut industrii care au făcut faţă. Pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu duminică, la Digi24.

El a amintit, în context, de sprijinul oferit de state, măsură pe care o consideră fără precedent, şi de convergenţa mare în măsuri la nivelul Uniunii Europene. „A fost o mişcare fără precedent de sprijin din partea statelor şi noi am mers în pas cu celelalte state din Europa. Ideea asta, să ţii oameni acasă cu 75% salariu dat de stat este ceva ce nu s-a mai văzut în Europa. Intervenţia a fost masivă, condusă de Comisia Europeană, care a fost foarte promtă, şi toate statele europene au mers cam în aceeaşi direcţie cu aceleaşi măsuri. A fost convergenţă mare în măsuri.

Una peste alta, partea de sănătate e tragică, dar economic lucrurile au mers mai bine decât era de aşteptat. Ne dă un brânci spre digitalizare. Când s-a lansat ideea cu telemunca îmi era frică că nu mai lucrează nimeni. A funcţionat. La noi între 30% şi 50% au fost la birou. Am terminat mai multe investigaţii decât în anii anteriori. Cel puţin pe termen scurt lumea s-a adaptat bine la telemuncă„, a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

Acesta s-a referit şi la liberalizarea pieţei de energie: „Furnizorii de gaze şi electricitate vor avea în oferta lor şi contracte mai avantajoase o dată cu liberalizarea pieţei şi este important să convingem cât mai mulţi oameni să treacă în contracte mai bune pentru ei iar dacă nu vor face efortul să se intereseze, vor fi mutaţi către contracte mai scumpe„, consideră preşedintele Consiliului Concurenţei.

A apărut momentul de criză din luna ianuarie şi atunci lumea s-a alertat, când a văzut creşteri mari de preţuri la electricitate pe care acum le vedem în inflaţie în bună măsură. Mare parte din creşterea preţurilor din ultimele luni este legată de creşterea preţului la energie electrică. Este un lucru bun că se liberalizează piaţa de gaze şi piaţa de electricitate la casnici. Erau singurele părţi semnificative din economia noastră care după 30 de ani erau încă reglementate. Dacă e gestionat perfect, nu.

Cu mintea românului de pe urmă se putea face ca lucrurile să meargă mai bine. Important e să convingem cât mai mulţi oameni să treacă în contracte care să fie mai avantajoase pentru ei. Furnizorii de gaze şi electricitate vor avea în oferta lor şi contracte mai avantajoase pentru clienţii casnici. Dacă ei nu vor face efortul să se intereseze şi să încheie aceste noi contracte vor fi mutaţi în nişte contracte ceva mai scumpe„, a precizat Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, din estimările Consiliului Concurenţei, la electricitate diferenţele de preţ ar putea fi de 10 – 20 de lei însă pentru cei ce se încălzesc cu gaze, în lunile de iarnă, diferenţele ar putea urca la 100 – 200 de lei.

La electricitate diferenţele o să fie de 10-20 lei în consumul unei gospodării medii. La gaze vara nu e diferenţă foarte mare dar iarna, pentru cei care se încălzesc pe gaze, estimările noastre erau că pot fi diferenţe de 100-200 lei pe lună. Ceea ce e o sumă semnificativă. Eu am încălzire cu gaz. Nu m-am organizat bine. Am prins două luni de iarnă pe contractul vechi. Nu e foarte simplu să pricepi factura de gaze şi electricitate, pot fi un pic mai prietenoase. Am mers ochiometric, nu am stat să fac calcule foarte amănunţit„, a explicat şeful Concurenţei.

Aproximativ un milion de consumatori casnici de electricitate şi-au schimbat contractul de la începutul anului până acum şi toţi marii furnizori din piaţă au primit amenzi pentru nereguli, potrivit datelor furnizate d eAutoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *