Preşedintele Curţii de Conturi: Nevoia de modernizare a venit la pachet cu nevoia de a sprijini

Sursă foto: news.ro
Sursă foto: news.ro

Preşedintele Curţii de Conturi Mihai Busuioc a declarat miercuri, la conferinţa de închidere a proiectului CCR-SAI pentru cetăţean, că prin acest proiect a putut avea imaginea clară a Curţii de Conturi în raport cu lumea auditului modern şi a măsurilor care trebuie luate pentru a atinge acest obiectiv, adăugând că „nevoia de modernizare a venit la pachet cu nevoia de a sprijini, prin audit, dezvoltarea României prin instituţii mai performante în gestionarea fondurilor publice”.

„Atunci când am preluat mandatul de preşedinte, aveam, ca mulţi dintre dumneavoastră, o imagine mai mult sau mai puţin reală despre instituţia supremă de audit din România. Şi pentru că nu am vrut ca la baza măsurilor pe care mi le-am propus să stea o percepţie subiectivă, a mea sau a colegilor din plen, am apelat, cu ajutorul partenerilor noştri de la Banca Mondială, la experţi străini, care să ne analizeze într-o manieră profesionistă şi să ne comunice un status quo obiectiv.  Astfel, acest deziderat s-a concretizat într-o Analiză funcţională realizată de Instituţia Supremă de Audit a SUA(GAO) şi într-o analiză Peer-review (Inter-pares) condusă de SAI Polonia, într-o echipă din care au mai făcut parte SAI Austria şi SAI Ţările de Jos. După aceste două procese, am putut avea imaginea clară a CCR în raport cu lumea auditului modern şi măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a ajunge acolo.Nevoia de modernizare a venit la pachet cu nevoia de a sprijini, prin audit, dezvoltarea României prin instituţii mai performante în gestionarea fondurilor publice”, a declarat Mihai Busuioc la conferinţa de închidere a proiectului CCR-SAI pentru cetăţean, un proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Citiți AICI articolul complet.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL