Skip to content
Politică

Președintele Iohannis ia atitudine privind petiţia prin care 14.000 de persoane cer autonomia Transilvaniei

După ce a primit, luna trecută, o petiţie semnată de peste 14.000 de persoane prin care este cerută autonomia Transilvaniei, președintele României Klaus Iohannis a reacționat.

În acest context, șeful statului a invocat actuala Constituţie şi a dat de înţeles că această regiune a ţării nu va deveni autonomă.

„În urma analizei vă informăm că art. 1, alin (1) şi (5) din Constituţia României precizează că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, iar respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Potrivit art. 2 alin (2) din Constituţia României, nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi”, se arată în răspunsul Administraţiei Prezidenţiale, semnat de consilierul Adrian Muraru, postat de Erno Fancsali pe Facebook, potrivit româniatv.net.

„Istoria şi tradiţia din Transilvania sunt complet diferite de fostul Regat. Regiunea noastră a fost întotdeauna parte a Europei civilizate. După 1989, starea regiunii noastre nu s-a îmbunătăţit. Impozitele acumulate în Transilvania ajung în Moldova şi Oltenia pe nedrept. Transilvania este trezoreria ţării noastre fără autodeterminare. Ei au mai mare nevoie de noi, decât noi avem de ei. Regiunea noastră s-ar putea autosusţine. Avem păduri, ape minerale, un potenţial turistic foarte mare, oraşe medievale unice în România, sute de castele, cetăţi, o universitate care, mulţumită multiculturalismului, este în fruntea universităţilor din ţară. Noi nu vrem nimic de la alţii, dar ce e al nostru nu lăsăm”, se arată în documentul care a susţinut autonomia Transilvaniei, potrivit româniatv.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *