Skip to content
Politică

Preşedintele Iohannis, în Piaţa Universităţii; PNL a lansat campania de strângere de semnături pentru alegerile prezidenţiale

Inquam / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, sâmbătă, în Piaţa Universităţii la campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale, informează Agerpres.

„Vă mulţumesc foarte frumos că aţi venit, sper să obţinem numărul suficient de semnături. PNL este foarte, foarte hotărât să facă o acţiune ca lumea şi cred, cel puţin aşa mi-a spus conducerea partidului, că ajungem cel puţin la numărul de semnături din 2014. Şi astăzi este prima acţiune. Daţi-mi voie să vă mulţumesc vouă, celor prezenţi, pentru toţi cei care vor semna pentru candidatura mea”, a declarat Iohannis.

Întrebat dacă va merge la protestul din Piaţa Victoriei, şeful statului a precizat: „Astăzi sunt în Piaţa Universităţii împreună cu voi şi mă bucur foarte mult că suntem cu toţii împreună aici”.

Campania de strângere de semnături pentru Iohannis a fost lansată sâmbătă de Partidul Naţional Liberal.

În Piaţa Universităţii se află liderul PNL, Ludovic Orban, europarlamentarul Rareş Bogdan, preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, preşedinţii organizaţiilor de sector din Capitală, alţi lideri ai partidului, dar şi voluntari.

Aproape 200 de persoane sunt în zonă, cu bannere pe care sunt inscripţionate mesajele „Pentru o Românie normală” şi „Iohannis, preşedintele meu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *