Skip to content
Politică

Președintele Iohannis, întâlnire cu premierul italian Renzi. Despre ce au discutat cei doi

" "

Președintele României, Klaus Iohannis, și-a continuat, marți, vizita oficială în Italia cu o întâlnire cu premierul italian Matteo Renzi.

În cadrul acestei întrevederi s-a discutat despre evoluția relațiilor bilaterale și perspectivele de dezvoltare ale acestora precum și probleme de actualitate de pe agenda europeană și internațională.

" "
" "

Astfel, Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, „de ambele părți s-a apreciat că relațiile bilaterale sunt excelente și că există totodată posibilități pentru intensificarea în continuare a acestora, atât în plan economic, cât și în plan social, cultural și academic”.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a evidențiat „contribuția pe care o are comunitatea italienilor din România la dezvoltarea economiei românești”.

Astfel, în contextul în care cele două țări doresc să dezvolte cooperarea în domeniul academic și cultural, președintele Iohannis „a avansat propunerea, salutată de premierul Renzi, privind organizarea, împreună, în Italia, în anul 2018, a unor manifestări de amploare dedicate aniversării centenarului Marii Uniri”.

În cadrul întâlnirii, premierul Renzi a reiterat „sprijinul ferm” al Italiei pentru aderarea României la spațiul Schengen.

„Prezența României în spațiul Schengen este nu doar în avantajul României, ci și în avantajul Italiei și al Uniunii Europene în ansamblul său”, a spus Matteo Renzi, potrivit comunicatului de presă.

Cei doi înalți demnitari au convenit să colaboreze strâns în cadrul Consiliului European și au apreciat că summitul de la Riga privind Parteneriatul Estic trebuie „să transmită un mesaj cât mai clar țărilor partenere cu privire la perspectiva apropierii lor de Uniunea Europeană”.

„Uniunea trebuie să susțină mai puternic eforturile de reformă ale acestor țări, îndeosebi ale Republicii Moldova, precum și ale Ucrainei și Georgiei. Similar, s-a discutat despre importanța susținerii eforturilor de aderare la UE ale statelor din Balcanii de Vest”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Cei doi oficiali au căzut de acord asupra oportunității reluării mecanismului de consultare interguvernamentală, ca modalitate de consolidare a colaborării româno-italiene pe toate planurile, potrivit Agerpres.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *