Preşedintele Klaus Iohannis a participat, duminică, la ceremonia de rămas bun organizată la State House din Dar es Salaam cu ocazia încheierii vizitei sale oficiale în Republica Unită a Tanzaniei.
În cadrul ceremoniei, găzduite de preşedinta ţării, Samia Suluhu Hassan, au fost intonate imnurile de stat, în prezenţa gărzii de onoare.
Iohannis a ajuns vineri în Tanzania, unde a avut convorbiri tete-a-tete cu omologul său, Samia Suluhu Hassan.
Sâmbătă, şeful statului a fost primit de preşedintele Zanzibarului, Hussein Mwinyi.
„Am exprimat astăzi, în dialogul cu preşedintele Zanzibarului, Hussein Mwinyi, nevoia unei cooperări politico-economice sporite, inclusiv în domeniile sectoriale cu potenţial neexplorat, care ar putea aduce valoare adăugată relaţiilor bilaterale România – Republica Unită a Tanzaniei. Putem consolida cooperarea noastră în domenii precum educaţie, turism, agricultură, silvicultură, biodiversitate, IT&C, cultură şi management al situaţiilor de urgenţă. România va continua să sprijine numărul în creştere de investitori şi afaceri româneşti, inclusiv în Zanzibar”, a transmis şeful statului, potrivit contului de Facebook al Administraţiei Prezidenţiale.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News