Skip to content
Politică

Președintele Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Franței

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, marți, un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Franței, pe pagina personală de Facebook.

Astfel, șeful statului a precizat, în mesajul transmis pe Facebook, că România și Franța are o lungă și bogată tradiție de parteneriat și prietenie.

„România și Franța sunt profund legate prin istorie, limbă și cultură, prin numeroase experiențe comune și printr-o afinitate specială construită în decursul istoriei, inclusiv recente. Avem o lungă și bogată tradiție de parteneriat și prietenie. Acest lucru mă îndreptățește să cred că avem în față un drum lung, un viitor în care vom fi împreună, vom împărtăși experiențe și vom face față provocărilor. La mulți ani Franței și cetățenilor francezi cu ocazia Zilei Naționale”, a scris Iohannis pe site-ul de socializare.

Ziua Naţională a Franţei, instaurată în anul 1880, celebrează cele două evenimente care au marcat istoria modernă a Franţei, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei. Prin semnificaţiile sale şi în onoarea Republicii Franceze, ziua de 14 iulie este cunoscută şi sărbătorită şi în alte ţări din Europa sau din lume.

Militari români vor participa și ei la parada organizată la Paris, de Ziua Naţională a Franţei. (Detalii AICI)

Detaşamentul armatei române este format din militari ai Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul şi din studenţi de la Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă şi Academia Navală Mircea cel Bătrân.

Militarii români au făcut deja două antrenamente pe bulevardul Champs-Elysées din Paris, alături de ceilalţi participanţi la paradă, informează b1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *