Skip to content
Alegeri Politică

Preşedintele Iohannis participă astăzi la inaugurarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean Suceava şi la un eveniment de campanie electorală al PNL la Focşani

" "

Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri dimineaţă la inaugurarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean Suceava, iar după–amiază se va afla la Focşani, la un eveniment de campanie electorală al PNL.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa miercuri, 16 octombrie a.c., la inaugurarea Ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Proiectul de reorganizare şi lansare a unui nou ambulatoriu integrat de specialitate reprezintă un model de bune practici, în vederea asigurării unor servicii medicale de calitate superioară şi a creşterii gradului de satisfacţie a pacienţilor”, a anunţat Administraţia prezidenţială.

Instituţia subliniază că prin prezenţa sa la acest eveniment, preşedintele Klaus Iohannis ”transmite un semnal important de susţinere a unei reforme reale a sistemului sanitar din România, prin alinierea la trendul european şi internaţional de dezvoltare a serviciilor spitaliceşti oferite în regim ambulatoriu, precum şi a sectorului de medicină primară şi preventivă”.

În a doua parte a zilei, preşedintele Iohannis se va afla la Focşani, unde Partidul Naţional Liberal filiala Vrancea organizează o reuniune la care sunt aşteptaţi aproximativ 1.000 de simpatizanţi, membri ai PNL, parlamentari şi aleşi locali din judeţ. Reuniunea va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor ”Leopoldina Bălănuţă”, scrie news.ro.

Printre cei care vor lua cuvântul se numără şeful statului, preşedintele PNL, Ludovic Orban, vicepreşedinţii PNL Victor Paul Dobre şi Ion Ştefan şi preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *