Skip to content
Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a mai primit moştenire o casă

Inquam Photos/George Calin

Şeful statului deţine împreună cu soţia sa trei apartamente şi trei case de locuit în Sibiu, însă, potrivit declaraţiei de avere a preşedintelui Iohannis, completată pe 11 iunie, soţia sa a moştenit anul acesta un apartament de 67 de metri pătraţi în Sibiu. În plus, veniturile salariale ale preşedintelui Iohannis au crescut, potrivit documentului publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, şeful statului a încasat anul trecut 179.735 de lei, faţă de 165.100 de lei în 2018. În 2017, el a obţinut venituri în sumă totală de 169.646 de lei, iar în 2016 – 196.155 de lei. La rândul său, Carmen Iohannis a încasat mai mulţi bani din salarii, soţia preşedintelui câştigând în total 43.450 de lei ca profesor la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, faţă de 33.276 de lei în 2018, 25.075 de lei în 2017, 28.122 de lei, cât a obţinut în 2016, potrivit Agerpres.

Veniturile obţinute din chirii au scăzut. Dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 35.829 de lei, în ultima declaraţie apar venituri de 35.743 de lei. Pentru 2017, el menţiona venituri din chirii de 29.529 lei, iar pentru 2016 de 19.017 lei. Din drepturi de proprietate intelectuală, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut anul trecut de la Curtea Veche Publishing SRL 1.275 de lei.

Preşedintele mai deţine un cont în valoare de 208.000 de lei, înregistrându-se o scădere faţă de 2018, când avea suma de 210.000 de lei. În 2017, el avea în acest cont deschis la BCR suma de 170.000 de lei, în 2016 – 221.000 de lei, iar în 2015 – 295.000 de lei.

1 comentariu la “Preşedintele Klaus Iohannis a mai primit moştenire o casă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *