Skip to content
Politică

Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European cu tema răspândirii coronavirusului

Facebook
" "

Preşedintele Klaus Iohannis va participa joi şi vineri la reuniunea Consiliului European, care va avea ca  temă, printre alte subiecte şi răspândirii virusului Sars Cov2 şi  măsurile de limitare ale acestuia, transmite Adminitraţia Prezidenţială.

În ceea ce priveşte pandemia de COVID-19, discuţiile se vor concentra pe aspecte precum: stadiul actual al răspândirii virusului, măsurile de limitare a răspândirii acestuia, impactul economico-social al pandemiei şi necesitatea redresării economice, precum şi dezvoltarea de vaccinuri împotriva COVID-19.

" "
" "

Pe agenda de discuţii a reuniunii se află subiecte referitoare la pandemia de COVID-19, viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, precum şi combaterea schimbărilor climatice. Totodată, liderii europeni vor aborda şi teme cu privire la relaţiile externe ale Uniunii Europene, informează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis va exprima preocuparea cu privire la ritmul accelerat de creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 la nivel european, context în care va pleda pentru o coordonare sporită între statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, preşedintele României va susţine restabilirea, cât mai curând posibil, a celor patru libertăţi de circulaţie în cadrul Pieţei Interne a Uniunii şi se va pronunţa pentru menţinerea deschisă a fluxurilor de aprovizionare între statele membre„, arată Administraţia Prezidenţială.

Liderii Uniunii vor aborda şi stadiul şi perspectivele negocierilor în curs privind viitorul acord de parteneriat dintre UE şi Marea Britanie, precum şi măsurile de pregătire în contextul finalizării perioadei de tranziţie, la 31 decembrie.

Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia faptul că implementarea corespunzătoare a Acordului de retragere în toate elementele sale de către autorităţile britanice reprezintă o premisă fundamentală în construirea viitoarei relaţii a Uniunii cu Regatul Unit.

Şeful statului va sublinia faptul că este important să se menţină un cadru flexibil care să permită statelor membre ale Uniunii să identifice cele mai potrivite soluţii pentru asigurarea tranziţiei verzi. El va pleda pentru dreptul statelor membre de a-şi stabili mix-ul energetic.

În pregătirea reuniunii de la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis va avea, marţi, o videoconferinţă bilaterală cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *