Skip to content
R. Moldova

Președintele Moldovei convoacă o primă ședință a Parlamentului după alegeri

rferl.org

Deputații din R. Moldova aleși la data de 24 februarie 2019 se vor convoca mâine, 21 martie, ora 13:00, într-o primă ședință parlamentară.  Decretul de convocare a fost semnat de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Pentru ziua de mâine, ora 13:00, am decis să convoc prima ședință a Parlamentului Republicii Moldova, care a fost ales pe data de 24 februarie. Am decis să vin cu un discurs în fața deputaților noi aleși, evident cu o adresare către cetățeni. De asemenea, rog secretariatul să asigure buna desfășurare a primei ședințe a Parlamentului, cu invitarea corpului diplomatic”, a declarat președintele Republicii Moldova.

Potrivit articolului 63 (2) din Constituția Republicii Moldova, Parlamentul se întrunește la convocarea Președintelui Republicii Moldova în cel mult 30 de zile de la alegeri.

Şedinţa de constituire a Parlamentului nou-ales va fi prezidată de cel mai în vârstă deputat. Decanul de vârstă, ca și în legislatura anterioară, este deputatul Eduard Smirnov, care, în acest an, va împlini 80 de ani.

De menționat că, după prelucrarea a 100% din procesele-verbale și validarea scrutinului din 24 februarie de către Curtea Constituțională, PSRM a obținut 35 de mandate, PDM – 30 de mandate, Blocul electoral ACUM DA PAS – 26 de mandate, iar Partidul Șor – șapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *