VIDEO Preşedintele PPE, Manfred Weber: Peste câteva zile voi merge la Bucureşti. Sunt încântat

Sursă foto: Twitter (X) / Manfred Weber

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, anunţă, sâmbătă, Congresul popularilor europeni de la Bucureşti, din 6-7 iunie, un eveniment care îi va reuni pe toţi liderii importanţi din Uniunea Europeană.

”Peste câteva zile voi merge la Bucureşti. Sunt încântat de acest lucru pentru că vom decide cu privire la menifesto – ideile pentru viitor. Vom decide, de asemenea, cu privire la candidatul nostru principal, cu privire la cine ne va reprezenta în timpul campaniei europene şi va deveni următorul preşedinte al Comisiei. PPE este puterea Europei”, a anunţat, sâmbătă, Manfred Weber, într-un mesaj postat pe Facebook.

Congresul Partidului Popular European are loc, la Bucureşti, în perioada 6-7 martie, la Romexpo, fiind găzduit de Partidul Naţional Liberal.

Potrivit anunţului organizatorilor, programul Congresului PPE va cuprinde pregătirile şi strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, manifestul Partidului Popular European, dar şi alegerea principalului candidat al partidului.

”Venirea PPE la Bucureşti reprezintă un semn de solidaritate al întregii Uniuni Europene cu România şi statele aflate în vecinătatea războiului declanşat de Rusia în Ucraina”, au transmis organizatorii.
Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: