Skip to content
Puterea Știrilor Video

Președintele PNL Galați: Rareș Bogdan a reușit să-i convingă pe oameni că este un adevărat luptător, un om care își dorește binele țării!

Featured Video Play Icon

Președintele PNL Galați, George Stângă, a fost invitat la Puterea Știrilor, unde a vorbit, printre altele și despre cum decurg pregătirile pentru alegerile europarlamentare din 26 în mai, în județul Galați.

Astfel, întrebat cum a primit vestea revenirii lui Rareș Bogdan în PNL, candidatul nr 1 pe lista partidului la alegerile europarlamentare, președintele PNL Galați a susținut că fostul realizator TV este ”alegerea potrivită”, fiind ”un om care încă din perioada tinereții a fost apropiat de doctrina liberală”.

”Eu am întâmpinat cu sufletul deschis această propunere a președintelui PNL. Consider că este alegerea potrivită. Vorbim despre un personaj cu o credibilitate foarte mare în presa românească. Un om care încă din perioada tinereții a fost apropiat de doctrina liberală. A activat în organizațiile speciale ale PNL, mă refer la organizația de tineret, și și-a construit o carieră solidă în domeniul presei. Prin toate acțiunile, toate demersurile pe care le-a făcut, a reușit să-i convingă pe oameni că este un adevărat luptător, un om care își dorește binele țării. Dumnealui a renunțat la beneficii financiare destul de mari din partea presei pentru a veni în PNL, pentru a candida la PE. Doar prin sacrificiile făcute de oameni importanți, care au credibilitate în România, putem progresa.

Primarii noștri, în fiecare seară își petreceau timpul liber alături de domnul Rareș Bogdan la ”Jocuri de putere”. Prima dată au crezut că a fost o glumă. Nu și-au închipuit că poate deveni realitate candidatura dumnealui pe listele PNL, și după ce s-a oficializat totul cu toții la unison au spus că este alegerea perfectă pe care PNL putea să o facă”, a declarat președintele PNL Galați la Puterea Știrilor/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *