Skip to content
Politică

Președintele PNȚCD șochează prin declarația sa: Doliul național nu e justificat

Președintele PNȚCD Aurelian Pavelescu șochează opinia publică prin declarația sa, după ce Guvernul a decretat doliu național timp de trei zile, în urma incendiului din Clubul Colectiv.

Pavelescu este de părere că doliul național nu este justificat. „Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevărată promiscuitate în care tinerimea română (o parte) s-a afundat“, este una dintre concluziile lui Pavelescu, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook.

Politicianul își prezintă motivele pentru care refuză să accepte doliul național: „Decretarea de doliu national de catre guvern, la cererea presedintelui Romaniei, nu este justificata. Doliul national se decreteaza atunci cand se consemneaza, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru tara, popor, natiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre asa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un sir de erori, chiar incalcari legale”.

Totodată, președintele PNȚCD vorbește despre generația tinerilor care aleg să se distreze în cluburile bucureștene și îi caracterizează drept „o generație pierdută”.

„Ceea ce nu se stie, este faptul ca in Bucuresti sunt sute de astfel de cluburi, in care regasim, in fiecare saptamana, sute de mii de tineri, care cultiva un fel de anarhism, in mare majoritate in exces, consum de alcool, nicotina, chiar droguri, in ritmuri dementiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. Intr-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru ca nu se poate vorbi nici macar la ureche. Totul este dominat de febra violentei, exchibitionismului si sexului. Cine sunt tinerii acestia, cine sunt parintii lor, incotro se indreapta, ce vor? Anarhie. Va asigur ca pe niciunul dintre acestia nu-i veti gasi in biblioteci si nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevarata promiscuitate in care tinerimea romana (o parte) s-a afundat.

Sa fiu bine inteles. Imi place muzica rock (nu toate genurile, desigur), iar marii reprezentanti ai genului fac parte din patrimoniul cultural. Dar acest tip de manifestari sunt inacceptabile, pentru ca au decazut in promiscuitate. O afacere mizera, de fapt. Doliul national nu a fost pentru sarmanii tineri carbonizati, ci pentru cei care l-au decretat, un act de propaganda politica. Ar trebui decretat un doliu pentru ca exista doliu national, ca este posibil asa ceva… Poate, pentru starea prin care trece o mare parte din tinerimea romana, care, cand tara trece prin cea mai mare criza din istorie, se afunda in promiscuitate: o generatie, a cata, pierduta”, explică Aurelian Pavelescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *