Preşedintele PSD Constanţa, anchetat într-un dosar de corupţie, s-a suspendat din funcţiile politice

Sursa foto: Pixabay

Președintele organizației municipale PSD Constanța, Ion Dumitrache, s-a suspendat din funcțiile politice pe care le deține în partid, până la clarificarea situației sale juridice. Acesta este vizat într-un dosar de corupţie şi a fost deja percheziţionat de procurorii DNA, conform biroului de presă PSD Constanţa, citat de Agerpres.

Biroul de presă al PSD Constanța a informat luni seară, printr-un comunicat de presă, că „în urma demarării unei anchete de către Direcția Națională Anticorupție, domnul Ion Dumitrache, președintele PSD Municipiul Constanța, a decis să se suspende din toate funcțiile politice pe care le deține în cadrul partidului, până la clarificarea situației juridice”, notează Agerpres.

Conform sursei citate, în conformitate cu statutul PSD, conducerea organizației municipale va fi preluată interimar de prim-vicepreședintele Costin Răsăuțeanu, care va asigura continuitatea activităților politice și administrative ale filialei PSD Constanța.

„PSD Municipiul Constanța își reafirmă angajamentul față de principiile transparenței, integrității și respectării legii și va colabora cu toate instituțiile statului pentru clarificarea acestei situații”, se mai arată în comunicat.

Procurorii DNA au efectuat, luni, 41 de percheziții în Portul Constanța, dar și în locații din Dâmbovița, Brașov și București, într-un dosar de corupție, în care sunt implicați funcționari și oameni de afaceri.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024 – 2025, de către funcționari publici și oameni de afaceri a unor infracțiuni de luare și dare de mită în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța. În cursul zilei de 24 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 41 de locații situate pe raza județelor Constanța, Dâmbovița, Brașov și municipiului București, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a informat luni DNA, printr-un comunicat transmis de Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, în dosar sunt vizați, printre alții, șefi și funcționari din cadrul Portului Constanța, iar valoarea mitei s-ar ridica la peste 6 milioane de euro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: