Președintele sârb promite investiții publice de miliarde de euro

ALEKSANDAR VUCIC
Sursa foto: Aleksandar Vucic

Președintele sârb Aleksandar Vucic a promis sâmbătă miliarde de euro în investiții pentru țara sa până în 2027, la o lună după victoria sa în alegeri, încă contestată de opoziția care a sesizat Curtea Constituțională, informează AFP.

„Am lucrat luni de zile pentru a elabora acest plan care conturează ceea ce vom face pentru Serbia în următorii patru ani”, a declarat președintele Vucic într-o alocuțiune de aproximativ două ore la televiziunea de stat (RTS), potrivit Agerpres. Pentru a atinge aceste ambiții, Serbia va trebui să „mențină pacea” și să transmită un mesaj clar că „rămâne pe calea sa europeană”, menită să ducă în cele din urmă la aderarea la UE, a mai spus Vucic.

Acest plan, numit „Un salt spre viitor 2027”, prevede investiții în infrastructură – în construirea a sute de kilometri de autostrăzi, căi ferate, școli, creșe și spital -, dar și în mine, unde Serbia este, în opinia sa „cel mai în urmă”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: