Preşedintele Senatului, vizită oficială în Spania. Ce întâlniri va avea Nicolae Ciucă

Sursa foto: Facebook / Nicolae Ionel Ciucă

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Regatul Spaniei, la invitaţia omologului său spaniol, Pedro Rollan Ojeda.

În cadrul vizitei vor fi abordate teme ce ţin de cooperarea bilaterală, comunitatea românească din Spania, diplomaţia parlamentară, precum şi subiecte aflate pe agenda europeană şi internaţională, potrivit unui memorandum intern al Senatului, aprobat de Biroul permanent săptămâna trecută.

Din delegaţia condusă de Nicolae Ciucă fac parte senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, şi senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă.

Conform programului, luni sunt programate întâlniri cu preşedintele Senatului spaniol, Pedro Rollan Ojeda, şi cu conducerea comisiilor de afaceri externe şi de apărare din Senatul spaniol. De asemenea, programul cuprinde o vizită la Centrul Satelitar al Uniunii Europene şi o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Spania.

Marţi sunt prevăzute întâlniri cu Alberto Nunez Feijoo – preşedintele Partidului Popular din Spania, cu Juan Francisco Martinez Nunez – secretar general pentru Politica de Apărare în cadrul Ministerului spaniol al Apărării, şi cu preasfinţitul părinte Timotei, episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: