Skip to content
Politică

Preşedintele ucrainean anunţă dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a semnat luni ordinul privind dizolvarea Parlamentului. Astfel, în Ucraina vor fi organizate alegeri anticipate la 26 octombrie.

Preşedintele a hotărât să dizolve Parlamentul, deoarece „aceasta este singura decizie corectă”, a afirmat  a anunţat purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean, Sviatoslav Ţegolk, într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter.

„Stimaţi concetăţeni! Am decis să dizolv Parlamentul ucrainean. Alegerile anticipate vor avea loc pe 26 octombrie 2014”, a declarat Poroşenko într-o adresare către naţiune, potrivit UNIAN.

„Componenţa actuală a Parlamentului l-a sprijinit timp de un an şi jumătate pe (fostul preşedinte Viktor) Ianukovici. Majoritatea acestor deputaţi a adoptat legi dictatoriale”, a apreciat preşedintele ucrainean.

În iulie, coaliţia guvernamentală din Parlamentul ucrainean s-a desfiinţat, deschizându-se astfel calea către alegeri legislative anticipate. Preşedintele Poroşenko a promis alegeri anticipate încă de când a fost ales preşedinte, pe 25 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *