Președintele Ungariei, mesaj pentru familiile afectate din Praid: Din această suferinţă se va naşte viitorul

Sursa foto: Dr. Sulyok Tamás

Preşedintele Ungariei, Sulyok Tamás, şi-a exprimat solidaritatea, duminică, faţă de comunităţile din zona salinei Praid şi le-a transmis oamenilor că se pot baza pe ajutorul şi empatia naţiunii maghiare.

Oficialul de la Budapesta s-a aflat duminică într-o vizită privată la Praid, după ce salina a fost inundată de apele pârâului Corund, context în care a avut o discuţie cu primarul Nyágrus László şi a mulţumit Organizaţiei de ajutor ecumenic din Ungaria, care se află în localitatea harghiteană de mai multe zile pentru a oferi sprijin familiilor afectate din zonă.

„Am venit la Praid cu inima grea, pentru că atunci când o comunitate îşi pierde speranţa în viitor, de la o zi la alta, atunci problema este foarte mare. Şi ceea ce s-a întâmplat aici afectează oamenii în mod direct, oamenii se tem că îşi pierd locul de muncă, apa potabilă, casele lor şi toată speranţa pentru viitor. Şi, în astfel de cazuri, ajutorul este foarte important şi mulţumesc Organizaţiei Ecumenice că a fost aici de la primul minut şi eu însămi am alocat sume pentru această organizaţie, pentru ajutorarea comunităţii. Tot atât de important este faptul că doresc să exprim solidaritatea naţiunii maghiare către comunităţile de aici, că se pot baza pe ajutorul şi empatia, solidaritatea noastră. Şi comunitatea de aici acum suferă, dar această suferinţă este resimţită în toate inimile ungureşti şi din această suferinţă se va naşte viitorul, o speranţă pentru viitor şi de aceea am venit şi eu aici, să exprim această speranţă şi să împărtăşesc această suferinţă”, a declarat preşedintele Ungariei, potrivit traducerii asigurate presei de limba română.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: